duminică, 17 iunie 2012

Inimă second-hand

Într-o zi o să-mi dau inima la schimb.. acestă inimă second-hand pe care-o port frumos împachetată să nu-și arate uzura în fața atâtor lucruri strălucitoare și perfecte ale lumii ăsteia. Cine să-mi vrea sărăcia ...când fiecare luptă pentru prosperitate și fericire? Așa că o s-o schimb.. sau poate o s-o arunc, dacă mă voi pricepe.. într-o prăpastie unde vor ajunge doar vulturi înfometați și vulpi șirete. Or să mă scape de ea pe mine.. și pe oricine căruia nu-i place; nevrutul o să fie justificat și limpede. În caz de răzgândire, nu plânge, fetiță veselă! ea nu va mai fi. Poate ai să-nveți să faci una din cârpe, ațe sau hârtie creponată. Există boluri frumoase, transparente.. în care și trandafirii se îneacă în apă colorată pentru a încânta priviri. O s-o punem împreună într-un bol pentru ca prea puțini să știe că n-ai altceva de arătat, în afara unui lucru în care-ți vei pune alte speranțe .. și pe care-l vei face în timp ce vei asculta din nou, poveștile copilăriei tale.

Mi-e frică. Mă scufund în propria mea lume. Simt prea mult, gândesc prea mult, mă tem prea mult. Nu știu să mai privesc spre cer cu seninătate sau dacă e ceva asemănător, mă părăsește repede și rămân mai singură și mai dezamăgită. Viața mea... mă tem că nu știu s-o mai fac frumoasă. Mă lamentez în sinea mea și toate adierile îmi fac pielea de găină. N-am timp să-mi număr porii, dar senzația e atât de intensă și n-o să-mi mai tai părul niciodată.. pentru că nu vreau să pierd bucuria de a-l simți pe față și pe spate atunci când bate vântul. E îmbrățișarea pe care-o primesc atunci când nu e nimeni lângă mine care să spună nimic și să nu privească mustrător.

Mestec mecanic o gumă verde cu gust răcoros care îmi face buzele uscate și totul se rezumă la micile senzații pe care mi le dă fiecare lucru pe care-l fac, văd, aud. Importanța detaliilor a început să crească și am vederea mai bună. Filtrez totul cu mine și găsesc explicații și scuze pentru orice lucru banal sau trist. Îmi amintesc despre o lalea imperfectă de astă-primăvară. O petală a crescut pe tijă... era atât de frumoasă și de fapt ..n-avea niciun defect. Putea să fie greșit construită, ruptă, bătută de vânt, plouată, era laleaua mea preferată. Era un alter ego care, în schimb, își găsise locul într-o grădină și doi ochi potriviți care s-o iubească așa cum era...

Mi-e dor de primăvară. Mi-e dor să-mi fie frig și să mă învelesc cu halatul meu pufos de baie. Acum e prea mult spațiu gol între mine și lume.... 

joi, 12 ianuarie 2012

Pustiu de iarnă

Nu poţi face nimic să-l păstrezi lângă tine.. orice, oricât de mult sau de puţin.. nu-l vei aduce mai aproape. N-ai putere să muţi munţii, nu poţi aduce cerul mai aproape. Nu te poţi face mai frumoasă, mai cuminte sau mai incitantă, mai amuzantă, mai caldă, mai interesantă şi un izvor nesecat de nou. Nu poţi face nimic să-ţi alungi cunoscutul, nu te poţi transforma în ce nu eşti, nu ştii ce i-ar plăcea mai mult. Nu poţi renunţa la tine. Nu-ţi poţi neglija eu-ul. Dar totuşi.. te-ai limitat. Realizezi într-o zi că ţi-e frică. Ţi-ai expus visele şi totuşi ţi-e frică. Parcă pluteai pe mare liniştită, în timp ce curenţii te-au îndepărtat de ţărm. N-ai cum să mai atingi pământul, eşti mult deasupra lui şi pluteşti cu inima mică. Ai depăşit zona siguranţei şi nu te mai poţi întoarce la ţărm într-o clipă. El este ţărmul tău... Nu ştii dacă doar curenţii sunt de vină, dar cândva te-au dus atât de aproape încât ai atins cu vârful degetelor solul .. prelungirea acelui ţărm luminat şi presărat cu nisip lucitor. Cât de mult ai vrut să ajungi acolo... iar acum începi să te îndepărtezi fără să poţi face nimic. Ai striga, înnebunită de neputinţă şi încerci din nou să te faci mai frumoasă, mai cuminte sau mai incitantă, mai amuzantă, mai caldă, mai interesantă şi un izvor nesecat de nou. Dar nu poţi face nimic. Nu ai nicio putere. Rămâi la fel.. plutind undeva, sperând că e de ajuns să-ţi doreşti cu adevărat să te întorci din nou aproape.. s-atingi din nou nisipul fin, să aibă curajul să te prindă, să te oprească pentru el.. Din nou, nu poţi face nimic mai mult.

duminică, 25 decembrie 2011

Vreau să iubesc.
Vreau o demonstraţie că nu e totul doar în visul meu..
Vreau să ştiu că există cineva.

joi, 18 august 2011

Uneori.. când bate vântul...

...mă ascund în spatele unui copac.. adierile mă învăluie de-o parte şi de alta, părul se unduieşte grăbit şi înţeapă timid vălul care-mi acoperă ochii. E tare gălăgie în jur... dar pentru o clipă îmi aud doar respiraţia, un abur absorbit de aerul rece care se pierde ca gândurile unei zile. Am obrajii reci şi îmbujoraţi, ochii-mi lăcrimează, mâinile parc-au încleştat... timpul s-a oprit şi la fel şi vântul. Ceru-i de sticlă gri-albăstruie, o jumătate îngheţată de lună s-a ascuns printre crengi arămii şi câteva frunze au rămas suspendate între casă şi pământ.
E atât de multă linişte.. într-un moment de regăsire? sau e doar un vis? Mă uit în dreapta mea.. te uiţi mirat la mine. Zâmbesc... şi gălăgia revine treptat. Vântul suflă din nou. Mă prinzi de mână şi fugim râzând, cu un singur suflet, către lume....

luni, 1 august 2011

sâmbătă, 19 martie 2011

Când îţi trăieşti viaţa există zile .... când lucrurile o iau razna şi se strică totul.

Nu-i aşa?